Vârful Retezat și Căldarea Bucura

Nu poţi spune că ai fost în Retezat, dacă nu ai urcat pe vîrful ce a dat numele întregului masiv. Piramida cu vîrful tăiat, vizibilă chiar din Ţara Haţegului, atrage irezistibil turistul dornic de a urca piscul încărcat de legendă.


Vîrful Retezat văzut din La Dorna © Beniamin Boceanu



Poarta Bucurei © Beniamin Boceanu

Mai multe trasee duc într-acolo, dar cel ce porneşte de la Cabana Pietrele, este cel mai frecventat. De la cabană sunt două poteci ce ating vîrful. Cea cu grad de dificultate mai mare parcurge coama Lolaiei, de unde perspectiva este impresionantă, iar cea mai facilă ne poartă prin Valea Stînişoarei, unde, trecînd pe lîngă o succesiune de cascade, în care apa zbuciumată se luptă cu piatra făcînd spume, ieşim dincolo de limita pădurii, în împărăţia jnepenilor. Urcuşul, de altfel domol ne aduce pe primul prag glaciar al văii, unde apa cea zglobie a Stînişoarei se odihneşte, făcînd un ocol larg.


Căldarea Stînișoarei © Beniamin Boceanu

Este locul numit La Dorna, sau Borduleţ, şi unde, trecînd şi de următorul prag, ajungem pe malul Lacului Stînişoara. Poposind pe tăpşanul plin de flori, de lîngă potecă, cuprindem cu privirea: silueta răsturnată a Vf. Bucura I, oglindit în apa cristalină în care a mai căzut şi un petec de cer albastru, spre vest, Şaua Retezatului, dominată de silueta cenuşie a Vîrfului Retezat, iar mai spre vale, Vf. Lolaia şi coama, pe care am admirat-o pe partea dreaptă a urcuşului. Peste vale, spre răsărit, Coama Stănişoarei coboară în Şaua Stînişoarei, pentru a se lega de Vf. Bucura II.



La Dorna sau Borduleț © Beniamin Boceanu

De aici poteca urcă pieptiş printre bolovanii dintre care răsar flori la tot pasul, în Şaua Retezat, de unde putem vedea impresionanta vale cuprinsă în Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele, cu Lacul Gemenele , ascuns printre jnepeni, şi Tăul Negru, de sub prispa Şeselor. Spre vîrf, poteca devine din nou abruptă, strecurîndu-se printre steiuri ascuţite, domolindu-se apoi pe platoul din mijlocul căruia se înalţă cîteva stînci şi borna ce marchează vîrful. O splendidă panoramă se întinde la picioarele noastre. Succesiunea de coame ce se lasă spre nord, dinspre vîrfurile: Galeş, Păpuşa, Peleaga şi Bucura, apoi Muchia Lolaia ce pleacă parcă de sub privitor, şi care împreună cu Culmea Valereasca, string în căuş undele atît de albastre ale Lacului Ştevia, ascuns chiar sub vîrf, sunt repere impresionante.


Tăul Negru © Beniamin Boceanu


Lacul Gemenele © Beniamin Boceanu


Lacul Stevia © Beniamin Boceanu

Norii şi ceţurile ce urcă din vale, spre miezul zilei, sporesc farmecul platoului incredibil de verde şi de plin de flori. Facem cale întoarsă,( în cazul în care nu alegem varianta spre Coama Lolaiei, şi înapoi la cabană ), iar apoi, din şa urcăm domol spre Vf. Bucura I. Spre est Valea Stînişoarei  îşi dezvăluie cotloanele cele frămîntate de un Sfarmă-Piatră nevăzut, pentru ca spre vest, în Rezervaţia Academiei, cum mai este numită, Lacul Ştirbul impresionează prin apele de un albastru ireal. Ceva mai sus pot fi zărite Lacurile Iezilor şi Caprelor, din poteca ce ne aduce pe sub Vîrful Bucura I, în Poarta Bucurei, spre care putem ajunge folosind şi varianta ce trece prin vîrf.


Lacul Știrbul © Beniamin Boceanu

Şaua largă a Porţii Bucurei ne aduce deasupra căldării largi a Bucurei, în care stau înşiruite o mulţime de lacuri. Chiar sub muchia Porţii stă solitar Tăul Porţii, lac glaciar aflat la cea mai mare altitudine în România, iar în el îşi vede silueta întunecată Vîrful Judele, sub care, surprinzător, aflăm Tăul Porţii, ochi de apă răcorit de gheaţa ce persistă pînă în miezul verii.


Tăul Porții © Beniamin Boceanu


Poarta Bucurei © Beniamin Boceanu


Vîrful Judele
© Beniamin Boceanu


 Vârful Judele văzut din Ferestrele Bucurei © Beniamin Boceanu

După popasul de sub Poarta Bucurei putem continua traseul ce duce direct spre cel mai mare lac glaciar de la noi: Lacul Bucura, sau urmăm poteca ce trece pe deasupra lacurilor: Florica, Viorica şi Ana, un drum cu multe locuri de o frumuseţe ce te lasă fără grai, ca să ne scoată, apoi, la Bucura. Lacul acesta, atît de mare şi mai mereu înfiorat de vîntul ce colindă prin căldarea cuprinzătoare, pare ireal. Doar urcînd pe culmile ce-l înconjoară, putem să ne facem o impresie despre întinderea aceasta de apă ce-şi schimbă forma pe măsură ce ne depărtăm.


Lacul Florica © Beniamin Boceanu

Pentru cei pregătiţi cu cort, malul sudic al lacului, unde se află şi Refugiul Salvamont, oferă loc de campare, între meterezele semicirculare, construite din pietre late, menite să apere de vîntul, ce aici nu glumeşte. Deasupra lacului, spre est, se ridică coama prelungă a Pelegii, sub care Căldarea Berbecilor mai oferă adăpost caprelor şi marmotelor, şi de unde coboară prin zeci de cascade, Pîrîul Berbecilor, unul din izvoarele ce alimentează marea Bucurei.

Ne aflăm în centrul masivului, loc spre care converg toate potecile şi principalul obiectiv turistic al muntelui, un loc de o măreţie copleşitoare, de unde nu te dai dus prea repede. Cei ce şi-au propus să facă şi alte circuite, pornind de la cabană, fie Pietrele, fie Genţiana, părăsesc cu greu malul Bucurei, urcînd spre Curmătura Bucurei, de unde mai aruncă o privire spre lacul ce i-a vrăjit, şi obosiţi, coboară agale spre Valea Pietrele.



Valea Pietrele © Beniamin Boceanu

Traseul ce a unit cele două obiective, ce se vor şi trebuie atinse neapărat, de către drumeţul ce a ajuns pe aceste meleaguri, este de aşa natură încît amintirile vor fi proaspete în minte pentru o lungă perioadă. Va fi superlativul pentru orice comparaţie şi ne va marca subtil, plăcut şi profound.
                                                                                               

Cai pe Valea Stînișoarei © Beniamin Boceanu

© Beniamin Boceanu                                                                                                    
Braşov 21 octombrie 2011
© mybiosis.info

Pentru a vedea mai multe imagini clic pe "vezi toate imaginile" de mai jos.
01-Jul-2012 corinaa

scroll to top

32 image(s) in this album see all images





scroll to top









   ROSPA0046 Gruia-Garla Mare
   ROSPA0046 - Gruia - Gârla Mare
   Padurea eutrofa de la Prejmer, Brasov
   Muntii Rodnei
   Munții Hășmaș
   Munții Bucegi
   Muntele vulcanic Trescovăț și Defileul Dunării
   Banatul montan
   Piatra Craiului
   Muntii Piatra Craiului
   Turbaria Laptici-Arie protejata
   Canaraua Fetii/CT
   Lepidoptere in Parcul Natural Lunca Muresului
   Munții Cozia
   Rezervatia Dealul Cetatii - Lempes, Brasov
   Capul Doloșman/TL
   Stanca Tohani - ROSCI0235
   Munții Făgăraș
   Parcul National Muntii Macinului
   Muzeul TROVANTILOR: Vâlcea: Costesti
   Flora din Obcinile Bucovinei
   Parcul National Bucegi - Peisaje
   Ciuperci
   Fluturi, insecte ...
   Muntii Trascaului
   Cheile Dobrogei/CT
   Gura Dobrogei/CT
   Rezervația Hagieni/CT
   Flora Sitului Natura 2000 Câmpia Nirului (C. Careiului), jud. Satu Mare-Bihor
   Flora M-tilor Bucegi - Brașov
   Flora Masivului Postavaru - Brașov
   Munții Căpațânii
   Parcul Național Piatra Craiului - Poiana Închisa
   Parcul National Piatra Craiului
   Parcul National Domogled - Valea Cernei
   Vârful Retezat și Căldarea Bucura
   Rezervația Naturală Măgura Uroiului
   TĂRÂMURI DE BASM - Munţii Mehedinţi
   CRENELURI ÎNZĂPEZITE - Munţii Ciucaş
   SIMFONIE ÎN ALB - Munţii Bucegi
   Rezervația Măgurile Băiței
   Parcul Naţional Retezat - Lacul Galeş şi Porţile Închise
   Rezervaţia ştiinţifică Gemenele - judeţul Hunedoara
   Cheile Bicazului - judetul Harghita- Neamţ
   Golul Alpin al Munţilor Făgăraş - judeţul Sibiu
   Rezervaţia Bila-Lala PN-G
   Rezervaţia Naturală Muntele Tâmpa
   Canaraua Fetii
   Muntele Hăşmaş - Piatra Singuratică
   Rezervaţia botanică Baltele Gurahonţ
   Masivul geologic Cheia
   Muntele Ciomatu
   Parcul Natural Munţii Bucegi - Valea Mălăieşti
   Rezevaţia Bila-Lala din Munţii Rodnei
   Pietrosul Rodnei




share this article