La şase kilometrii de Braşov, în direcţia nord-est, se află localitatea Sânpetru de la care începe o succesiune de trei dealuri şi care ajung până în nord-vestul localităţii Hărman. Aria protejată Lempesch se afla pe unul din aceste trei dealuri, mai precis pe Dealul Cetății cunoscut și sub numele de Dealul Lempesch ce se înalţă până la altitudinea maximă de 720 m. în Vârful Dealului Cetăţii.
Pornind de la biserica din centru, spre est, o ulicioară ne scoate la poalele primului deal, numit Dealul Talin, pe sub care un drum îngust, practicat şi de "maşinişti" ne poartă până în şaua ce desparte Talinul de Dealul Sânpetrului.
Acestea, spre deosebire de ultimul care este și cel mai înalt dintre dealuri, sunt mai puţin împădurite, aici fiind plantaţi cu mulţi ani în urmă, goruni şi pini negrii, ba se mai găsesc şi vestigii ale unei baterii de artilerie rămase în urma celui de-al doi-lea război mondial. De aici, o potecă ce urmăreşte creasta, ne urcă prin păduricea ce acoperă mare parte a Dealului Cetăţii, iar după ce atinge vârful, se lasă spre cotul drumului ce leagă Hărmanul de localitatea Bod.
De aici se poate merge spre Hărman trecând şi pe la Mlaștina eutrofă de la Hărman (http://mybiosis.info/blogs/index.php?blogid=4&temid=512&itemtype=thematic) sau se poate ajunge până la cotul ce-l face Oltul spre vest, şi ajungem la Fântâna Rece (http://mybiosis.info/nature/portal.php?pagename=image_details_habitats&imageid=315), zonă în care terenul umed, mlăştinos, găzduieşte primăvara atât de frumoasele lalele pestriţe. Dealul Cetăţii a fost şi el împădurit pe flancul estic cu gorun şi pin negru, iar pădurea, ce acoperă şi urmele unei fortificaţii de mult uitate, situate pe vârf, este formată în principal din stejar, fag şi tei, găzduieşte şi cireşi sălbatici care primăvara umplu aerul cu miresme de flori şi zumzet de albine, o terapie eficientă pentru stresul acumulat în timpul săptămânii.
Pe versanţii cu expunere sudică şi sud estică sunt pajiştile cu vegetaţie stepică, formând, aici la poalele munţilor, o enclavă ce aminteşte de clima ce odinioară era mult diferită de cea actuală. O serie de plante caracteristice stepelor, răsfăţate încă de soarele ce încălzeşte timpuriu coastele dealurilor, fac deliciul iubitorilor de natură ce ţin acest loc ca pe un dar al primăverii. Colilia (Stipa pulcherina), frăsinelul (Dictamnus albus), ochii şarpelui roşii (Echium russicum), dediţelul (Pulsatilla montana) sunt câteva din plantele ce-şi găsesc aici condiţii de supravieţuire, cu toată presiunea exercitată de expansiunea oraşului.
Prin poieni mai pot fi întâlniţi stânjeneii (Iris aphilla) şi ceapa ciorii (Muscari botryoides), iar pe marginile pădurii pot fi văzute tufe pricăjite de migdal pitic (Amygdalus nana) şi vişinel (Cerasus fructicosa).
De o răspândire apreciabilă se bucură zambila sălbatică (Hyacinthella leucophaea) ce formează covorul alb-albăstrui al coastelor la început de primăvară. Ea este o specie originară din stepele răsăritene și are aici cel mai avansat avanpost spre apus.
Dar cea mai spectaculoasă apariţie este ruscuţa de primăvară (Adonis vernalis), pe care soarele primăverii o aduce la lumină an de an de sub covorul de vegetaţia uscată. Florile mari galben-aurii, ce inundă dealul chiar de la sfârşitul lunii martie, spectacolul de lumină şi culoare face ca o bucurie blajină să pună stăpânire pe inima drumeţului ce-şi poartă paşii prin acest minunat loc.
Doar spicele coliliei (Stipa pulcherrima, Stipa joannis, Stipa capillata) care unduiesc ca o ceaţă argintie în bătaia vântului ce aduce răcoare în miezul verii, mai oferă un asemenea simţământ de legătură necondiţionată cu natura.
Dealurile domoale şi lesne de ajuns, sunt un loc ideal pentru recreere la sfârşit de săptămână pentru mulţi orăşeni, doar că mulţi dintre aceşti "semeni ai noştrii" ignoră darul ce-l face natura atât de generoasă a locului, iar aria protejată rămâne doar un deziderat al unor nostalgici ce nu se împacă cu agresiunea manelelor şi a grătarelor ridicate pe grămezile de resturi risipite de "iubitorul de aer curat". O plimbare de toamnă prin pădurea aşternută cu un covor ruginiu de frunze foşnitoare, scăldate în soarele pieziş ce poleieşte cu aur poteca şi trunchiurile copacilor, aduce o binemeritată linişte sufletească celui ce şi-a făcut un obicei în evadarea din trepidaţia cotidiană.
La poalele dealului se află şi un sanatoriu TBC, care alăturat haldei de zgură pe care o elimină sistemul bolnav al CET-ului din Braşov, ne duc cu găndul că lupta pentru protecţia naturii este o cauză pierdută, doar micul aerodrom, de unde se mai înalță câte un planor, ridică privirea celui ce şi-o pleacă cu resemnare în pământ.
Cu toate acestea, florile de pe Lempesch, continuă să ne readucă zâmbetul ce ne face atâta trebuinţă.
Beniamin Boceanu, 12 Octombrie 2009