Arii si Zone Protejate

album: Rezevaţia Bila-Lala din Munţii Rodnei

 


Pasul
Rotunda
, 1275 m., este punctul de plecare cel mai apropiat pentru a
intra în Rezervaţia Bila-Lala şi totodată permite accesul
în Munţii Suhard, de unde trecând pe la Vârful
Omului, se ajunge în Vatra Dornei. Aici se află un cochet
motel pentru popasul celor ce vin cu maşina, iar la mică distanţă,
se află si cabana Liviu Croitor, gazdă primitoare pentru cei ce-au
plecat cu casa
în spate să cutreiere acest minunat colţ de
ţară.




Dacă
ajungem aici trebuie să vedem panorama impresionantă a ramurii
estice a lanţului muntos al munţilor Rodnei, de la Vârful
Roşu
, Ineuţ, Ineu şi până la Vârful
Gărgalău
, şi din care se lasă un şir de spinări împădurite
până în Valea Bistriţei Aurii.





Urcând pe poteca
ce duce spre primele plaiuri domoale ale Suhardului, şi
strecurânde-se printre stâne, turme de oi, vaci şi cai,
ne putem opri
pe
Vârful Cociorbii, 1580 m., sau pe Vârful Căturii, 1625
m. De aici, dacă avem noroc de o zi senină, perspectiva
înlănţuirii de coline ce se adună spre vârfurile
semeţe, lăsând loc stâncâriilor , devine
impresionantă şi apoi putem pătrunde cu privirea până spre
Obcine, Rarău şi Ucraina, iar spre sud şi est putem vedea Munţii
Bârgău
şi chiar şi Munţii Călimani.



Din
Rotunda, pe lângă o cazemată “puşcată” amintind încă
de ultimul război, drumul, marcat cu bandă roşie şi bătut şi de
ATV-uri, ne conduce spre Nichitaş, dar ocolind cu băgare de seamă
stâna aflată în potecă “numa d-aia” şi cu ochii
spre câinii ce nu se ştie de unde pot răsări pentru a-ţi
testa rezistenţa pantalonilor.
                                                                                                                                            

După un urcuş prelung panta se
domoleşte spre Prelucile Gajei, apoi pe curba de nivel, ajungi în
Şaua Gajei, unde un stâlp indicator bun de sprijinit rucsacul,
te lămureşte cu privire la faptul că pentru a intra în Căldarea Lalei trebuie să cobori pe poteca ce străbate
jnepenişurile şi afinişurile aflate pe vale, nu înainte de a
poposii şi de a da roată cu privirea spre pragurile din care
coboară un şir de cascade minunate, ori spre falnicii pini zâmbru,
ce formează aici o pădure răzleţită prin covorul de jnepeni ce
îmbracă versanţii.



Coborâşul se sfârşeşte iute
şi pe sub poale de zîmbru, urcând uşor, se iese, peste
bolovănişurile primului prag glaciar, prin încâlceala
jepilor, până pe malul Lacului Lala Mare. Cuprins de un brâu
din omniprezenţii jnepeni, pe latura dinspre vale, lacul cel mai
întins al Rodnei are un farmec aparte.




Cascada
bogată ce duruie deasupra oglinzii de apă a lacului, în care
se reflectă cerul albastru şi norii albi, în zilele
prielnice, poartă apele din Căldarea Lalei Mici spre a se întîlni
cu cele ale Lalei Mari, într-o luncă ce domoleşte doar pentru
puţin năvala acestora, lăsându-le apoi în vâltoarea
din Zăpodia Detunată spre Gura Lalei unde vor întâlni
Bistriţa Aurie.

Un popas prelungit pe malurile lacului este necesar
pentru a admira jocul păstrăvilor ce sparg suprafaţa apei şi
pentru a admira bogăţia de flori ce străjuiesc malurile. Izvorul
din dreapta lacului, după ce trece printr-un grohotiş, formează o
porţiune mlăştinoasă în care bumbăcăriţa se simte ca
acasă. 

Plaiul pe care se aşterne poteca ce urcă spre Lala Mică
este adăpostul sutelor de clopoţei ce colorează în albastru
porţiuni întinse. Întâlnim Lala Mică chiar sub
piramida Ineului ce se înalţă semeţ deasupra lacului, aflat
la 1920 m. şi pe malurile căruia vegetaţia alpină formează
covoare dese de un verde viu, stropit cu puzderie de flori
multicolore. În apa lacului, de altfel puţin adînc,
odihneşte o stâncă albă, insuliţă ce-şi are originea
printre versanţii abrupţi ai Ineului, la care se ajunge urcând
pe lângă un izvor ce reface proviziile de apă ale turistului
însetat şi mai răcoreşte frunţile încinse de urcuş,
săltând în Şaua Ineuţului la 2100 m., apoi prin Şaua
cu Lac
, 2140 m., şi căţărându-ne pe faţa sudică a
piramidei de piatră, la 2279 m.


Sus,
pe Ineu, o cruce de lemn ancorată de un stei de piatră, aduce
aminte călătorului despre respectul ce se cuvine să-l avem în
faţa măreţiei naturii, măreţie care aici mai mult ca oriunde, ne
lasă fără grai.
 

Verdele,
este culoarea ce dăinuie pe acest munte cu vegetaţie abundentă
chiar şi în arşiţa verii, şi uitându-te de jur
împrejur, vezi multitudinea de nuanţe de verde ce dau culoare
covoarelor de catifea ce acoperă tot ce cuprinzi cu vederea.
 



Splendid,
spectacolul de lumină se aşterne astfel, la picioarele turistului
aşezat pe promontoriul ce se avântă parcă spre cer.

Parcă
mai mult ca în restul masivului, pereţii abrupţi ai Ineului
adăpostesc până la mijlocul verii o multitudine de plante
alpine ce te surprind prin varietatea şi culorile cu care îmbracă
şi cele mai expuse prispe de piatră.

 




Nu
fără a arunca o ultimă privire spre cuprinsul rezervaţiei, t
e
desparţi cu greu
de
acest loc superb pentru a coborâ în Şaua cu Lac,
răspântie de drumuri pentru traseul de creastă şi muchia
Curăţelului. De aici practic suntem ieşiţi din rezervaţie,
lucru ce se vede prin prezenţa turmelor de animale ce cutreieră
toată faţa sudică a crestei.






Urmând
poteca marcată cu bulină albastră ajungem, după un coborâş
accentuat, în Şaua Curăţel la 1500 m. unde stă şi un
refugiu Salvamont ce pare mai mult părăsit şi la voia păstorilor.
Dar rezistă, spre deosebire de Cabana Puzdrele, care era şi singura
cabană din acest masiv şi care a fost mistuită de foc. Indicatorul
de aici te lămureşte cu greu cum că spre Rodna Veche poţi alege
varianta prin Valea Vinului sau urmând creasta spre Capul
Beneşului
. La câţiva metrii distanţă se găseşte un izvor
tare bun pentru a-ţi spăla sudoarea frunţii şi a-ţi astâmpăra
setea, de altfel, intens folosit şi de către turmele ce hălăduiesc
pe coastele din apropiere.




Marcajul,
triunghi roşu, după ce trece prin stâna aruncată parcă pe
coasta abruptă a Găurii Mari, cu ceva câini ce manifestă o
atitudine rezonabilă faţă de străinul obosit, intră la adăpostul
pădurii, unde răcoarea zilei de vară se mai ostoieşte, şi după
serpentinele, ce par a nu se mai sfârşi, ajungi pe fundul
văii formate de Izvorul Băilor. De aici, urmând şirul de
cascade ce te însoţesc prin Strâmtoarea Dracului, loc
dealtfel sinistru denumit de către localnici, dar care nu te poate
speria, ajungi la capătul drumului desfundat şi plin de şleauri
noroioase pe care se trag cu osârdie buşteni, denumit la
Gatere
.




Valea Vinului
începe din acest punct în care
vestigiile vechii mine (Baie) încearcă să se împace
cu noua destinaţie a locului, ce se vrea un punct de atracţie
turistică. Cele câteva pensiuni aflate în zonă arată
că locul este cu adevărat atractiv pentru iubitorii de linişte şi
aer curat. Valea Vinului nu înseamnă că aici în loc de
apă curge licoarea bahică, este vorba doar de apă minerală
naturală, apă inofensivă şi tare bună.




Tare
frumoasă este această parte de ţară ce aşteaptă cu răbdare de
la noi să respectăm ceea ce, cu dărnicie ne-a fost dat, şi să nu
uităm că de noi depinde ca şi cei ce ne vor urma să primească
nealterată zestrea de care ne-am îngrijit.



ne aplecăm cu smerenie şi cu bucurie să revenim, iar şi iar, pe
acest tărâm da basm.







Beniamin Boceanu

22 August 2009

Nota aditionala: Nu dăm permisiunea nimănui sa copieze continutul din
acest blog (IMAGINI si TEXT) si să-l transfere in alte pagini de
internet. (aviz si pentru cei care fac pagini de Travel Guide to Romania)