Blogosphere

album: Muntele Ciomatu

Un traseu mai puţin cunoscut, dar tocmai de aceea mai incitant, având ca punct de plecare localitatea Tuşnad Sat, face posibilă vizitarea celor mai interesante locuri ce se cuprind în Muntele Ciomatu. Pentru că în acest colţ de ţară se află singurul lac de origine vulcanică şi un „tinov ce constituie singura mlăştină formată într-un crater de pe teritoriul României, face ca periplul să fie unic pentru iubitorul de natură.

La intrarea în sat, pe dreapta, de curând a fost amplasată o placă ce lămureşte turistul despre ce se poate vedea în zonă. De aici traseul străbate câmpul, cultivat în principal cu cartofi (suntem în ţara cartofului) pe un drum ce vara este nisipos-prăfos, iar dacă plouă devine extrem de prietenosa astfel încât încălţămintea ia culoarea cenuşii vulcanice ce constituie în mare parte solul de aici, iar mersul devine din cale afară de anevoios.

©Beniamin Boceanu

După vreo trei km., lângă un pâlc de brazi, în stânga se află aşa numitele Băi ale Nadaşului un minunat loc de popas amenajat de localnici. Aici cele câteva izvoare de apă minerală ce au un miros stăruitor de ouă clocite, prinse în ciuturi sau captate într-un bazin de lemn, pot fi degustate parcurgând o podină lungă de lemn care nu lasă vizitatorul să se afunde în solul moale, năpădit de stuf. Ciudat este că stuful creşte pe o pantă destul de înclinată şi nu ştii cum de-şi găseşte bălţile fără de care nu poate supravieţui. Terenul acesta mlăştinos ce nu are o suprafaţă mai mare de două hectare, este adăpost pentru o mulţime de alte plante specifice tinovurilor şi care aici nu sunt deranjate de cunoscători.

Mai departe, drumul ne poartă spre buza vechiului vulcan străbătând un zmeuriş adesea vizitat de urşii ce cutreieră pădurile Harghitei şi Bodocului apoi, trecând pe sub poale de fagi şi de molizi, ne scoate la lumină, aproape de Mohoşul străjuit de Vârful Ciomatul Mare. Marcajul (bulina roşie) este puţin vizibil, iar până la ieşirea din pădure mai sunt de parcurs şase km. urmând şleul format prin trasul buştenilor şi de turmele de animale.

De aici desluşim cu uşurinţă intrarea în Rezervaţia Tinovul Mohoş pe care o putem vizita sub oblăduirea celor de la Ecos Club, administratori ai Rezervaţiei Naturale Lacul Sfânta Ana şi Tinovul Mohoş. Parcurgerea unei părticele a tinovului, ce se întinde pe o suprafaţă de patru ori mai mare decât a Lacului Sfânta Ana, se face pe „traseul urşilor. Traseul este amenajat cu trunchiuri de brad despicate şi proptite cu picioare de lemn în stratul de muşchi format prin depunere an de an şi care va constitui turba ce dă culoarea negricioasă celor câteva ochiuri de apă în care „cerul răsturnat devine violet atunci când este senin.

Senzaţia de grădină de bonsai o dau pinii piperniciţi şi mestecenii ce nu trec de doi metri în apropierea luciului de apă, peste care survolează o droaie de insecte ce constituie şi meniul unei plante carnivore care, pe lângă multe alte plante cu totul specifice, şi-a găsit aici locul ideal. Drosera rotundifolia - Roua cerului se numeşte această plăpândă plăntuţă ce nu se sfieşte să surprindă cu acele terminate cu gămălii de lipici insectele inprudente cu care se hrăneşte. Este cunoscută şi sub numele de iarba fiarelor fără legătură însă cu fiarele având frunzele dispuse sub forma unei rozete aşezate pe stratul de muşchi şi unde, cel ce îndrăzneşte să calce alături, se afundă în apa ce musteşte de pretutindeni.

Drumul ne poartă în continuare spre şaua largă ce separă, la o altitudine de 1050 m, cele două căldări ale craterelor gemene şi de unde în coborâş uşor ajungem pe malul Lacului Sfânta Ana. Aproape de mal o Capelă, reconstruită, stă mărturie legendelor legate de sfârşitul tragic al unor tineri, eterni îndrăgostiţi. Din multele locuri de popas aflate prin poieniţele de pe mal putem medita în linişte asupra frumuseţii lacului îmbrăţişat de pădurea ce se lasă până aproape de luciul apei.

Oglinda de apă a lacului se unduieşte doar atunci când vântul străbate în şoaptă coroanele copacilor sau o familie de răţuşte desenează linii frânte spre direcţii numai de ele cunoscute. Cu inima plină de atâta frumuseţe nu poţi cuprinde cu gîndul metamorfoza conului răsturnat al vulcanului din care, cândva demult a ieşit foc şi pucioasă prin ochiul de mare de un albastru ireal de astăzi.

Cel ce are şansa de a prinde o zi cu adevărat frumoasă, se va desprinde cu greu din vraja acestui peisaj unic pentru a-şi continua drumul spre Bicsad, drum ce porneşte de pe malul lacului şi urcă uşurel până pe marginea craterului, cu ieşire într-o poieniţă în care mai joacă razele de soare ce se îndreaptă spre asfinţit.

Coborârea spre sat ne poartă prin pădurea umbroasă, iar după o jumătate de oră ajungem la izvorul de apă minerală ce are un debit mare tot anul, risipindu-se cu dărnicie şi de unde nu se poate să nu gustăm barem un pahar, apoi mergem pe drumul ce ne aduce prin sat până în şosea, de unde nu mai este mult până la gară sau la staţia de autobuz. Cu toate că afluxul de vizitatori este consistent în tot cursul anului, resturi lăsate la voia întâmplării nu sunt, ca prin multe alte locuri şi asta se datorează curăţeniei de care se îngrijeşte permanent custodele-administrator.

După un parcurs de şapte-opt ore, soarele este deja la asfinţit, umbrele copacilor de pe malul Oltului s-au lungit, o linişte adâncă ne cuprinde sufletul şi tare scurtă pare ziua atunci când avem atâtea de văzut, de cugetat şi încă de făcut.

© www.mybiosis.info 29 Octombrie 2009

Nota aditionala: Nu dăm permisiunea nimănui sa copieze continutul din acest blog (IMAGINI si TEXT) si să-l transfere in alte pagini de internet. (aviz si pentru cei care fac pagini de Travel Guide to Romania)

Pentru a vedea mai multe imagini clic pe "vezi toate imaginile" de mai jos.