Pagina lui Beni

Despre Parcul Naţional Retezat s-au scris multe în încercarea de a reda astfel o mică parte din frumuseţea copleşitoare a acestor munţi, dar pentru a înţelege cu adevărat farmecul locului, trebuie neapărat să-i străbaţi potecile. Pentru cel ce vrea să surprindă focul rubiniu al florilor de smirdar din ochii albaştrii ai lacurilor şi puzderia de flori ce smălţuiesc ierbărişurile, sfîrşitul de iunie este timpul potrivit.

Unul dintre cele mai spectaculoase trasee, pornind de la Cabana Pietrele, este cel ce duce la Lacul Galeş. Poteca traversează pe rînd pîraiele Pietrele şi Galeş urcînd apoi susţinut, prin pădurea de molid ce pare că n-a fost atinsă încă de om, pînă la indicatorul spre Tăul Dintre Brazi. Ocolul pînă la acest lac, singurul din masiv, format prin alunecare de teren şi tăinuit de pădurea de jnepeni şi molizi bătrîni ce-i dau roată, este răsplătit cu prisosinţă. Drumeţul păşeşte aici pe covorul moale al muşchiului de pădure, sporind liniştea ce pluteşte printre umbrele alungile pe oglinda-i azurie.

Continuăm drumul spre pragurile glaciare ale văii, ieşind la loc deschis în poiana plină cu ştirigoaie, de unde putem îmbrăţişa cu privirea, culmile Văii Rele şi Galeşului, aflate pe stînga şi respectiv pe dreapta, cum urcăm. Firul potecii ne poartă spre Lacul Galeş, sărind din piatră în piatră, printre jnepenii din care se profilează Zâmbrii.

Urcînd apoi ultima pantă înierbată, cu privirile atrase de creasta zimţată a Porţilor Închise, ieşim pe malul lacului ce aruncă sclipiri de lumină pe undele înfiorate de vînt. Este o privelişte ce te lasă fără grai, apa limpede, ce-şi schimbă culoarea de la verde cristalin la albastru de cobalt, lungeşte popasul, de alfel necesar.

De aici avem posibilitatea de a continua traseul, fie urcînd spre Şaua Vîrfului Mare, urmînd şiroaieie de pietre încremenite, printre care răsar în cele mai imposibile locuri, tufele de Rhododendron, înroşind peisajul selenar, fie spre Zănoagele Galeşului, Şaua Zănoagelor, coborînd apoi la frumosele Lacuri din Valea Rea.

Din Şaua Vîrfului Mare, panorama este impresionantă. Galeşul devine o fărîmă de cer căzut în marea de stînci, deasupra căreia ce înalţă Vf. Valea Rea, şi înconjurat apoi de Porţile Închise şi de Vf. Mare. Spre sud, se cască valea adîncă a Rîului Bărbat, închisă de Culmea Custura-Gruniu şi de Culmea Păpuşa-Custura, iar mai departe se zăresc crestele Retezatului Mic.

Spre vest, piramida cenuşie a Păpuşii se ridică semeaţă deasupra platoului aflat la poalele Vf. Ţapului şi ne îndeamnă să trecem cu curaj prin Porţile Închise, traseu dificil, dar de o mare spectaculozitate şi care ne rezervă una din multele surprize ale acestor minunate locuri: Tăul Ţapului. Doar după ce coborîm spre colţii Porţilor Închise zărim lacul, agăţat în căldarea cu pereţii bolovănoşi şi abrupţi, iar în apele-I albastre, o insulă verde cu doi ochi bulbucaţi.

Pîlcurile de flori sîngerii ale smirdarului se intind peste tot locul, iar, în zilele senine, cupele mari ale genţienelor de un albastru profund apropie apele lacului de oglinda cerului. Cu o ultimă încordare, urcăm panta spre coasta sub care stă întins, ca un fluture gigantic, Tăul Adînc. Trecem prin Spintecătură sau Spălătura Păpuşii, pentru a urca pe Vîrful Păpuşa de unde se vede atît de bine alcătuirea acestui munte şi de unde Peleaga pare la o aruncătură de băţ.

Dînd ocol cu privirea, desluşim şi poteca ce ne aduce în Şaua Pelegii de unde ajungem uşor, fără a face zgomot, la Lacurile din Valea Rea, loc iubit mult de către caprele negre şi marmote, ce ne avertizează cu ţipetele lor stridente, cum că le-am călcat teritoriul. Este neasemuit de frumoasă silueta Pelegii răsturnată în apele Lacului cu Pietriş; vraja acestui loc lasă amintiri greu de uitat.

Regruparea se face urmînd traseul prin Şaua Zănogelor şi înapoi pe Valea Galeşului sau prin Peleaga spre Lacul Bucura, pentru cei ce campează la cort. În caz de vreme nefavorabilă se poate urma poteca, scoasă din circuitul turistic, dar care mai poartă semnul de pe hartă: triunghi galben.

Pentru asocierea de culori, ce se completează atît de armonios, pornind de la verdele poieniţelor pline de fetele multicolore ale florilor, la stîncile cenuşii cu desene galben-verzui, de la roşul Smirdarului, la petele albe ale ultimelor petice de zăpadă şi de la azuriul cerului, la albastrul lacurilor şi al cupelor de genţiană, sunt doar simple cuvinte ce ar putea da un vag contur acestui tablou superb al Mamei Natură, ce se întrece pe sine, aici mai mult ca oriunde.

Dar nu ca un ultim cuvînt, despre ce este Retezatul, fac remarca curăţeniei, de pe tot cuprinsul muntelui, ca stare de normalitate într-o lume în care ne confruntăm adesea cu anormalul.

© Beniamin Boceanu
Braşov, 12 octombrie 2011