Zoology Notes

Familia de anemone de mare Actinodendridae Haddon, 1898 este un grup de trei genuri cu distribuție exclusiv tropicală, indo-pacifică. Cu totul deosebit la aceste anemone de mare, discul oral se continuă circular cu o coroană de tentacule variate, dar extrem de ramificate. Această caracteristică unică în lumea anemonelor de mare le face asemănătoare unui arbore - de aici și denumirea știintifică a grupului (gr. actino-: dispus în formă de raze sau de stea; gr. dendron: arbore).

Aceste animale pot fi găsite în ape puțin adânci, în locuri de obicei protejate de puterea valurilor și cu fund mâlos sau nisipos. Membrii unor specii pot fi însă găsiți și în scrădișul coralilor sau chiar fixați de ramurile acestora.

Cu puține excepții, coloana (corpul anemonei) este îngropată în substrat, lăsând la suprafață doar coroana de tentacule ramificate. Deși de dimensiuni relativ mari, în lumea anemonelor de mare (coloana extinsă poate atinge peste 30 cm, iar tentaculele și ele încă pe atât), în caz de pericol organismele pot dispărea în fracțiuni de secundă, retrăgându-se în totalitate în substrat printr-o contracție generalizată și puternică.

Dar cu toate particularitățile unice enumerate, acest grup de animale nu și-a atras o denumire populară legată de morfologie, ci de capacitatea de a produce leziuni puternice celor care, din greșeală, le ating. După senzația acută de arsură pe care o provoacă, aceste animale au fost denumite sugestiv Hell's Fire Sea Anemones. Ulcerațiile la nivelul pielii sunt produse de capsule urticante (nematociști) care conțin toxine foarte puternice; efectul acestora poate rămâne vizibil mulți ani după contact. Surse publicate indică faptul că, în perioada războiului din Vietnam, aceste organisme au produs victime în rândul soldaților americani, crescând lista pacienților din spitalele militare. Din acest motiv, scăldatul în anumite regiuni a fost interzis prin ordin militar.

Din punct de vedere taxonomic acest grup de animale a fost puțin studiat, unele descrieri originale ale speciilor complicând povestea prin simplitatea lor excesivă și desenele diagramatice: într-un fel era și normal să fie așa, întrucât primele anemone de acest fel, descoperite cândva, la începutul secolului al XIX-lea, erau așa de diferite de ceea ce se cunoștea la vremea respectivă încât un text scurt a fost suficient să le departajeze de restul anemonelor de mare. Studiul filogenetic pe bază de caractere morfologice, anatomice și citologice a reconfirmat monofilia grupului, adică ipoteza că toți membrii familiei au un strămoș comun.

Deși un grup mic de sub zece specii, Actinodendridae include destulă variație morfologică pentru a identifica clar trei genuri distincte. Discul oral se continuă în tentacule simplu ramificate la genul Actinostephanus și complex ramificate la genurile Actinodendron și Megalactis. Toate speciile au 24 perechi de mezentere cu mușchi retractori difuzi foarte puternici și nu prezintă un sfincter muscular circular la jonctiunea dintre coloană și discul oral, așa cum se întâlnește la multe anemone. Spre deosebire de majoritatea anemonelor la care există o suită de forme de nematociști (capsule urticante), la toate actinodendridele se întalnește doar un tip, dar care poate atinge dimensiuni gigante (peste 60-80 microni, față de 10-20 cum se întânește de obicei).

Aceast material a fost sprijinit de granturile NSF DEB-9521819 și DEB-9978106, coordonate de către Daphne G. Fautin, în programul Partnerships to Enhance Expertise in Taxonomy.